Cerbul lopătar s-a regăsit pe teritoriul țării noastre încă din paleolitic, dovada fiind resturile de fosile descoperite lângă Sibiu. Se pare că ulterior a dispărut din întregul teritoriu european, ca mai apoi să fie colonizat în Europa de către romani, în secolele III-IV e.n. Primele atestări documentare despre existența cerbului lopătar la noi, datează din sec. al XIII-lea, în Transilvania. În anul 1904 a fost înființat un țarc de vânătoare cu cerb lopătar, la Șarlota, lângă Timișoara, de unde ulterior au fost transferate exemplare și în alte puncte din țară.
În prezent, în țara noastră avem circa 6.500 de cerbi lopătari.
Masculul se mai numește taur sau lopătar, femela ciută sau lopătăriță, iar tineretul până la un an – vițel.
Cerbul lopătar are lungimea corpului de 130-160 cm, înalțimea la greabăn de 85-110 cm, coada fiind mai lungă decât a celorlalți cerbi. Greutatea eviscerată este de maxim 120 kg la mascul la începutul boncănitului, media fiind de 70 kg în biotopurile favorabile și 45-50 kg în cele slabe. La ciute media este de 29-37 kg, greutatea maximă fiind de 65 kg.
Culoarea blănii este în timpul verii brun-deschisă, cu pete albe pe spate și laturile corpului iar pe partea interioara a picioarelor și pe abdomen albă; în timpul iernii devine brun închisă, cu pete mai deschise la culoare. Aceste pete ramân pe tot parcursul vieții, cu excepția celor de culoare albă sau neagră. Napârlesc de două ori pe an: primăvara și toamna.

Coarnele se formeaza în ianuarie-februarie la vârsta de 7-8 luni. Sulițarii de doi ani își leapădă coarnele în aprilie-mai; se curăță de piele și de păr la sfarșitul lui august până la începutul lui septembrie. Coarnele lopătarului ating dezvoltarea maximă în jurul vârstei de 10-12 ani, fiind cu atât mai valoroase cu cât au prăjini mai lungi și mai groase și cu cât lopata este mai lungă și mai lată.
Glasul cerbului lopătar este mai slab, la boncănit, decât al cerbului comun. Simțurile sunt tot atât de bine dezvoltate – mirosul și auzul fiind cele mai bine dezvoltate.

Mediul de viață optim pentru cerbul lopătar îl constituie pădurile de foioase, cu poieni în interior, situate în câmpie și la coline. Evită zonele reci și de altitudine, cu climă aspră. După prima ninsoare se refugiază la adăpostul pădurii.
Vârsta maturitații sexuale la femele este la un an și cinci luni.Perioada de rut se regăsește undeva la mijlocul lui octombrie până la mijlocul lui noiembrie. Gestația este de 7 luni si jumătate, după care fată un vițel.Cerbul lopătar traiește cca 15-18 ani în libertate și 20-25 ani în captivitate.
Hrana lopătarului constă în frunze și lujeri de arbori, arbuști, ghindă, jir, pere si mere pădurețe, castane, lucernă, trifoi, ovăz, rapiță, sfeclă, graminee. Este mai rezistent la boli decât cerbul comun sau căpriorul.
Vânătoarea este destul de dificilă, pentru ca el este tot timpul în mișcare și nu-și păstrează cărările.
Trofeul convențional îl constituie craniul împreună cu coarnele, iar neconvențional, blana.
În prezent, punctajul necesar pentru acordarea de medalii de aur este de peste 180 puncte C.I.C.
Recordul Național al Romaniei la cerb lopătar este de 204,6 puncte C.I.C. și a fost recoltat în anul 1983 la Socodor – Arad.
Ca importanță, lopătarul nu atinge nici pe cea a căpriorului, nici pe cea a cerbului, efectivul fiind destul de mic, dar este un element al faunei noastre cinegetice, având coarne de bună calitate.