Mistrețul, cu denumirea științifică sus scrofa este unul dintre cele mai răspândite mamifere după teritoriul României. Mistrețul este singurul repezentant sălbatic al familiei Suidae din țara noastră. Din cauza răspândirii pe tot globul pământesc există foarte multe subspecii ale genului Sus, dar se poate spune că aceste subspecii au apărut datorită patriotismului local.
Lungimea mistrețului este între 110-170 cm cu greutatea corporală cuprinsă între 80-200 kg vieri și 50-175 kg scroafele. În țara noastră, mistreții de 210-150 kg eviscerate și 300-350 kg cu viscera nu sunt răriți. Se mai numește porc salbatic.
Prin caracteristicile specifice corpului, mistrețul nu poate fi confundat cu nici un alt animal sălbatic din România. Culoarea adulților este în general neagră sau sură. Unele exemplare sunt cafenii sau ușor roșcate dar acest fapt se datorează în general solului în care se tăvălesc. Firele de păr lungi , numite spic, deobicei sunt despicate la vârf.
Longevitatea este de 20 de ani.
Auzul mistrețului este destul de slab în comparație cu maniferele sălbatice.
Colții din maxilarul superior se numesc colți armă, colții din maxilarul inferior se numesc colții ascuțitori și au rolul de a ascuți colții armă. Colții armă îi folosește atât ca armă de apărare cât și de atac. Aceștia joacă un rol important și în perioada de împerechere. Vierii bătrâni au obiceiul să muște din scoarța copacilor și sa lase urme adânci de taieturi făcute cu colții. Dupa ce a însemnat copacii din împrejurimi, vierul unge și scoafele cu salivă. Aceste ritual are rolul de a anunța ceilalți vieri care scroafe sunt deja ocupate.
Mirosul este cel mai bine dezvoltat simț al mistrețului, ajutându-l atât la recunoașterea celorlalți mistreți cât și a pericolelor.
Din punct de vedere geografic, mistrețul preferă zonele de deal și câmpie cu păduri de foioase sau conifere, cu sol umed de preferință înconjurate cu terenuri agricole. Turmele de mistreți trăiesc în relații sociale foarte bine stabilite și toți membrii ciurdei sunt în relație de rudenie.
Purceii sunt în număr de 4 până la 10 și se nasc în mod normal la sfârșit de februarie început de martie într-o groapă pe care scroafa a căptușit-o cu mușchi si iarbă uscată; câteodată duce chiar și crengi, stuf etc, făcând un culcuși acoperit.
Conform efectivelor evaluate, România deține un numar de circa 97.000 de exemplare.
Mistrețul este un animal omnivor, hrană vegetală de bază este ghinda și jirul. Dintre plante consumă ferigi. Când nu găsește ghindă și jir, consumă plante agricole cauzând pagube. Hrana animală constă din rozătoare, șoareci cu botul ascuțit, insecte daunătoare pădurii. După unele cercetării (Oloff) s-a confirmat că mistrețul consumă și pui de iepure, iezi de căpriori și diferite hoituri.
Mistrețul este rezistent la răniri și la boli, cu excepția pestei porcine , care poate distruge 70-80% din efective. Dușmanii lui cei mai periculoși sunt urșii, lupii si râșii. Lupii îi ucid mai cu sema iarna, când sunt slabiți.
Trofee constituie colții din ambele maxilare cât și părul lung din coama, eventual și pielea, preparată covor, cu capul montat intreg.

Recordul national al Romaniei la colți de mistreț este de 144 puncte C.I.C. și a fost recolatat în anul 1978 pe terenul de vânătoare Ciornuleasa-Ilfov.

Elementele ce intră în formula de evaluare a colților de mistreț și modul de măsurare sunt: lungimea colților armă, lătimea colților armă, circumferința colților ascuțitori. Suplimentul de puncte pentru frumusețe se acordă pentru colții mari, simetrici, dar mai ales pentru cei ascuțitori, inclusiv curbura acestora. Se pot acorda de la 0 la 5 puncte.

Trofeul convențional îl reprezintă colții vierului (arma si ascuțitorii), iar neconvențional colții scroafei, blana ori smocul de păr din coama ce se poartă la pălărie.