Muflonul traiește în mai multe țări europene, dar patria lui de origine sunt insulele Corsica și Sardinia. Este singurul reprezentant al oilor sălbatice din Europa. Masculul se numește berbec de muflon, femela-oaie de muflon, iar puiul – miel.
În România, muflonul a existat în perioada interbelică în țarcul de la Balc. Acest țarc în al doilea razboi mondial a fost desființat iar populația de muflon distrusă. Repopularea muflonului în România a început în anul 1966 când s-au adus 27 de exemplare din Austria și încă 6 exemplare din diferite gradini zoologice. Cu aceste exemplare s-a făcut repopulare în zona Băneasa (pădurile Negureni și M. Eminescu ) și în zona Cernavodă. După ce aceste nuclee de mufloni s-au aclimatizat și înmulțit s-a încercat o populare cu 55 exemplare și în județul Vâlcea.
Corpul îi este îmbrăcat în lână, care, vara are o culoare generală roșcată, iarna roscată – brună; caracteristică a muflonului pur sânge este pata de culoare deschisă pe fiecare latură a corpului. Cele doua pete se împreună pe spatele animalului, formând un fel de șa. Berbecul poartă pe gât și piept un păr lung numit barbă. Muflonul are o greutete de 40 – 45 kg la berbeci si 20 – 40 kg la oi. Lungimea corporală este aproximativ de 120 cm la oi si 135 cm la berbeci.
Cunoașterea dezvoltării și uzurii dentiției are mai puțină importanță decât la cervide, deoarece la muflon vârsta se apreciaza după inelele anuale de pe coarne, nu după dentiție ca și la capra neagră.
Coarne poartă doar berbecul. La vârsta de trei ani se poate aprecia calitatea trofeului. Ca trofeu, cele mai valoroase sunt coarnele lungi, groase, spiralate, cu deschidere mare. Se consideră defect când vârfurile sunt îndepărtate spre cap sau gât, ceea ce poate duce la rănirea sau chiar moartea animalului. Creșterea în lungime a coarnelor este mai mare în primii 5 ani ai vieții. În prezent Cehia este țara care posedă mufloni cu trofeele cele mai mari. În prezent recordul mondial la muflon este deținut tot de Cehia, cu un trofeu de 252,45 puncte C.I.C. recoltat în anul 1992.
Recordul național al României la muflon este de 210,90 puncte C.I.C. și a fost recoltat în anul 1996 la Scoviștea-Ilfov.

Longevitatea este de 15 – 20 ani.
Vârsta se calculează pe baza inelelor anuale de pe coarne, acestea fiind mai puțin vizibile pe partea exterioară. De aceea se recomandă cercetarea lor pe partea interioară.
Simțurile îi sunt agere, iar urmele seamănă cu cele ale oii domestice, vârfurile fiindu-i desfăcute; cele ale masculului se deosebesc de cele ale femelei prin mărime.
Biotopul favorabil îl constituie pădurile cu întindere mare ( cel putin 1000 de hectare) din regiunea de dealuri înalte, de preferință cu sol stâncos, uscat. Necorespunzător este terenul umed și de asemenea regiunile cu zăpezi mari si cele unde există lupi și râși.
Maturitatea sexuală o ating ambele sexe la vârsta de 6 ani, împerecherea are loc într-un interval de timp lung (august-ianuarie), dar perioada principală este de obicei octombrie-noiembrie. Berbecii se bat între ei pentru posedarea femelei, iar cei învinși în luptă sunt înpunși cu vârful cornelor de învingători, putându-le cauza răni.
Este un vânat sociabil. Trăiește în cârduri; în ceeea ce privește hrana naturală muflonul este un animal modest. Preferă plantele din pădure. Sarea o caută insistent.
Este un animal de amurg și de noapte , nu înoată și nu se scaldă. Boala de care suferă mai mult este gălbeaza, motiv pentru care, la populare, trebuiesc evitate terenurile cu multă umezeală.
Dușmanii muflonului sunt: lupul, râsul, câinele hoinar și vulpea pentru miei.