PE URMELE ANIMALELEOR SALBATICE
În anul 2019, Muzeul Cinegetic al Carpaților ,,Posada” a organizat o expoziție permanentă cu următoarea tematică: ,,PE URMELE ANIMALELOR SĂLBATICE” .
URMELE URSULUI ( URSUS ARCTOS )
Urmă a tălpii piciorului din spate la urs, imprimată in noroi Urmă a tălpii piciorului din față la urs, imprimată in noroi
Ursul este un animal plantigrad (din latină planta = talpa piciorului + gradus = a păși) sunt mamifere care se deplasează călcând pe toată talpa piciorului (plantă), adică au autopodul întins pe pământ în toată lungimea sa.. Urmele lui nu pot fi confundate cu ale altui animal, din cauza mărimii lor. Cele ale labelor dinapoi ale unui urs mare au, in medie, 22-24 cm lungime, putând ajunge și la 28 cm.Urmele lăsate pe sol de picioarele dinainte, sunt mai mici decât ale celor dinapoi, deci invers ca la cervide. Atât la picioarele dinainte, cât și la cele dinapoi, are câte 5 degete. Urma ursului, slab imprimantă pe sol, ar putea fi confundată eventual cu cea de om desculț sau de opincă. În astfel de situații, clarificarea o aduc semnele lăsate de ghiare. Acestea din urmă sunt mai lungi la picioarele dinainte. Ursul pune piciorul dinapoi în urma celui dinainte. Un urs mai bătrân va avea o urmă mai mare decât unul tânar, dar, regula nu este fără excepție, ca de altfel și la oameni.
Deplasarea o face la pas sau în galop, rareori în trap.
Deși pare animal greoi, totuși aleargă bine și rezistă timp îndelungat.
URMELE LUPULUI ( CANIS LUPUS L)
Urmele lupului, adeseori sunt confundate de cei fără experiență de teren, cu ale unui câine, deși deosebirea între ele este ușor de făcut. Semnele lăsate pe sol de degetele dinainte ale lupului sunt mai apropiate decât la câine; forma urmei este mai lunguiață decât cea a câinelui, la care urma este aproape rotundă . Dacă se trage o linie pe lânga rădăcina ghearelor, atunci, la câine, linia taie partea de jos a semnelor lăsate dinainte, pe când la lup această linie nici nu le atinge, iar gherele lupului se imprimă mai adânc în urmă. La urma pârtie a lupului, care, de regulă, rezultă din mersul la trap, semnele lăsate de picioare sunt în linie dreaptă, pe când la câine sunt zig-zag, deci mai depărtate de direcția mersului. Urma lupului de deosebește ușor, de cea a vulpii, atât prin mărime, cât și prin lungimea pasului, încât o confuxie între ele nu se poate face. Mersul obișnuit al lupului este în trap. Când zăpada este mare și le îngreuiază mersul, ei au obiceiul să calce unul în urma celuilalt, încât rezultă un fel de pârtie, de la care nu se abat de bună voie. Din această cauză, este greu de stabilit numărul de lupi din haita respectivă. Doar la un obstacol: pârâu, arbore doborât, grupul se desparte și atunci urmele pot fi numătrate. În galop se deplasează doar atunci când sunt speriați, alungați sau când încearcă să prindă prada.
Urmă pârtie lup (stânga) cu urma pârtie de câine(dreapta)
MISTREȚUL (SUS SCROFA L)
Cunoașterea urmelor mistrețului este de mare folos atât în identificarea prezenței și mărimii mistreților din teren, în orice anotimp al anului, cât mai ales cu ocazia organizării de vânători. Talpa piciorului de mistreț se caracterizează prin nesimetria vârfurilor copitelor și prin distanța mai mare dintre vârfurile pintenilor. Urmele mistrețului mare pot fi confundate, de cei neinițiați, cu ale cerbului.
Deosebirile între cele două specii sunt următoarele: la mistreț pintenii se imprimă pe sol și la mers liniștit, pe când la cerb numai când fuge; distanța între pașii mistreților este de 42-50 cm, pe când la taurul de cerb este de 65-70 cm; pe zăpadă mare, mistrețul lasă o dâră, încât pare că și-ar fi târât picioarele, pe când cerbul nu. Deosebirea între urma vierului și a scroafei este greu de făcut. Urma picioarelor din față ale mistrețului este mai mare decât a celor din spate, diferența accentuându-se cu vârsta. La urma –pârtie a mistrețului, se observă că atunci când el merge la pas, pune piciorul dinapoi peste urma celui dinainte. Urma pe zăpadă mare a unui cârd de mistreți are forma unui șir, scroafa mamă mergând în frunte; urmele nu se suprapun ca la lup, lucru ce n–ar fi posibil nici din cauza diferenței de mărime a animalelor.
CAPRA NEAGRĂ ( RUPICAPRA RUPICAPRA L )
Cunoașterea urmelor are mai mică importanță, din motivul că terenul stâncos nu permite să mergi pe urmă pe distanță mare. Se deplasează de obicei la pas. Când trebuie să fugă, face salturi de 1,5-2 m, la nevoie și de 4 m. În trap aleargă numai rareori. Este un excelent cățărător pe stânci, fapt la care ajută copitele puternice, având marginea unghiei întărită, iar pernițele moi, ca de caiciuc, ceeea ce permite o mare aderență la stânca uscată. Când piatra este îmbrăcată în gheață , alunecă ușor și poate cădea în prăpastie.
ZIMBRUL( BISON BONASUS L)
Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa; greutatea unui adult variază între 530-840 kg la exemplarele sălbatice. Femelele sunt mai mici, cu o greutate de 320-540 kg. De asemenea, masculii au capul mai greu și greabănul mai înalt decât femelele. Ambii au coarne și le utilizează în lupte, deși diferă în grosime și lățime: masculul are coarnele mai groase și se află la o distanță mai mare una de cealaltă.
PISICA SĂLBATICĂ ( FELIS SILVESTRIS)
Talpa piciorului de pisică sălbatică este mai mare și mai lunguiață față de pisica domestică. Deosebirea dintre aceste două urme rezultă din mărimea și forma lor; la cea sălbatică , urma este mai mare și mai lunguiață, iar la pisica domestică , urma este mai mică și mai rotundă. Deplasarea se face obișuit la pas. Salturi face când este speriată sau alungată. Se cațără ușor, fapt ce îi permite să distrugă și cuiburile păsărilor ce clocesc în arboi.
RÂSUL ( LYNX lynx L)
Urma râsului se dosebește ușor de ale altor răpitoare deoarece are formă rotundă, iar ghearele nu se imprimă în urme, fiind retractabile. Urma râsului se poate confunda ce cea a pisicii sălbatice, dar aceasta din urmă este mult mai mică. În mers, râsul pune regulat piciorul în spate în urma tipar a piciorului dinainte. Pe zăpadă, în afară de cele 4 degete și de călcâi, se imprimă în urmă și o mică pernuță mai sus de călcâi. Se deplasează fie la pas, fie în trap, fie în salturi, ca și pisica. De reținut este că își păstrează trecătorile, ceea ce ușurează prinderea cu capcana, cea mai eficientă metodă de combatere.
LOPĂTARUL ( DAMA DAMA L )
Înfățișarea părții inferioare a piciorului lopătarului ( a tălpii piciorului) se deosebește de cerb prin aceea că urma-tipar este mult mai mică, mai lunguiață (ascuțită) ; pernițele sunt proporțional mai mari decât la cerb, ocupând cam jumătate din lungimea copitei, pe când la cerb ele reprezintă cam o treime. Lungimea pasului la taurul de lopătar este de 45-47 cm, pe când a unei ciute de cerb comun este de 67 cm, deci nu este posibilă o confuzie. Lungimea obișnuită a saltului la taurul lopătar este de 2-2,75 m, iar a cutei de 1,5-2 m. În fugă face impresia că sare cu toate 4 picioarele deodată, salt caracteristic. Fuge cu o viteză mică, de aceea este mai ușor de prins de lup decât cerbul comun. Când fuge își ține coada în poziție orizontală și numai când este rănit o lase să atârne, semn caracteristic.
CĂPRIORUL (CAPREOLUS CAPREOLUS L)
Urmele de căprior sunt mai mici ca la cerbul lopătar. Pintenii nu se imprimă la mersul obişnuit decât în cazul unui strat mai gros de zăpadă. Este de reţinut că urma din faţă este mai mare decât cea din spate şi că urma- pârtie a ţapului (16 cm lăţime) se poate deosebi de cea a căprioarei prin lăţimea ei mai mare (10 cm lăţime) între cele două şiruri lăsate de picioarele din stânga şi de cele din dreapta.
CERBUL (CERVUS ELAPHUS L)
Urme
Atunci când nu avem posibilitatea să vedem cerbii, putem să utilizăm pentru informarea noastră urmele şi excrementele lăsate în teren. Este preferabil să dispunem de o urmă pârtie, pentru că o urmă tipar poate să ne servească mai puţine informaţii. Masculul lasă în mod obişnuit o urmă mai mare decât a ciutei; lungimea pasului la masculul mijlociu ajunge la 70 cm, spre deosebire de ciută şi taurul mic de circa 57 cm . Distanţa dintre şirul de urme lăsate de picioarele din stânga şi cele din dreapta, oscilează de la 14 – 17 cm la masculul matur, 8 cm la viţelul de sex masculin, 6 cm la o ciută gestantă şi ajunge o linie aproape dreaptă la ciutele de 1 – 2 ani. În citirea urmelor se va mai ţine cont că lăţimea urmei poate da indicii asupra vârstei; urma picioarelor din faţă este mai mare decât a celor din spate, pintenii se imprimă doar în fugă sau pe zăpadă şi totdeauna în urma copitelor şi nu lateral, ca la mistreț.
MUFLONUL (OVIS ARIES MUSIMON-PALLAS
Este o specie de oaie sălbatică, originară din Corsica şi Sardinia, care a fost supusă la numeroase încrucişări cu oaia. Masculul este numit berbec de muflon, femela, oaie de muflon şi puiul – miel. Urmele seamănă cu ale oii domestice, vârfurile fiindu-i desfăcute, cele ale mascului se deosebesc de ale femelei numai prin mărime. În urma lui lasă un miros puternic, fapt ce ușurează câinelui urmărirea.
VULPEA ( VULPES VULPES L )
Cunoașterea lor are o mare însemnătate pentru vânător, nu numai la stabilirea prezenței sale în teren, ci și la descoperirea vizuinii și la practicarea vânătorii. Urmele sale se deosebesc tranşant de cele de pisică prin faptul că sunt alungite şi au imprimate ghearele, iar de cele de câine tot prin forma alungită şi prin aceea că urmele unghiilor din faţă sunt situate mai apropiat. Urma-pârtie a vulpii este aproape o linie dreaptă. Vulpea se deplasează, în mod obișnuit, în trap. Salturi face când se aruncă asupra prăzii și când este speriată. La mersul trap, pune piciorul dinapoi în semnul urmei celui dinainte, iar în salturi picioarele dinapoi depășesc urmele picioarelor dinainte. Pe zăpada adâncă și afânată, coada atârnând pe zăpadă șterge, în parte, urma.
ȘACALUL ( CANIS AUREUS L )
Șacalul este un mamifer carnivor sălbatic intermediar între lup și vulpe, având forma generală asemănătoare cu a vulpii, dar blana cu aceeași structură cu a lupului, fiind numit de aceea și lup auriu. Lungimea corpului este de 70-150 cm, fără a socoti coada (20-25 cm). La greaban ajunge până la 50 cm înalțime. Greutatea maximă este între 12-15 kg.
Este, ca toate canidele, un animal potențial omnivor, dar care preferă alimentația carnivoră. Se hrănește cu insecte, păsări, șoareci și alte rozatoare, dar și cu porumb, struguri etc. De asemenea este și necrofag. Activitatea sa este preponderent nocturnă.
JDERUL DE COPAC ( MARTES MARTES L)
Jderul de pădure când se deplasează, ei nu pășesc, ci sar, punând picioarele dindărăt pe locul urmelor celor dinainte. Așadar, cele patru picioare lasă numai două urme de tipar. Fiecare pereche de urmă deci reprezintă un salt. Piciorul drept este așezat înaintea celui stâng. Sunt însă și cazuri când urma are altă formă, picioarele din stânga lasă urme separate, pe când urmele celor din dreapta se suprapun. Când jderul fuge cu viteză, lasă urmă asemănătoare cu a iepurelui, picioarele dinapoi depășind pe cele dinainte. Se văd ghiarele imprimate în urmă. La mers liniștit, saltul este de 50-60 cm, dar la fugă paote ajunge la 1-2 m.
VIEZURELE / BURSUCUL ( MELES MELES L )
Urmele viezurelui sunt mult mai deosebite de ale altor mamifere de talia lui, încât recunoșterea lor pe teren se poate face cu ușurință. La cele dinainte, ghearele sunt mai lungi ( 2-2,5 cm) decât la cele dinapoi ( 1,2-1,6 cm ). Gherele se imprimă foarte bine pe sol, ceea ce este un semn de recunoaștere. Uneori piciorul dinapoi acoperă parțial urma piciorului dinainte, alteori deloc. Călcâiul este lat aproape cât urma -semn caracteristic- pe când la lup și vulpe el este mult mai îngust.Viezurele este un animal plantigrad (care umblă pe talpa picioarelor). Picioarele scurte și corpul greoi nu-i permit să fugă cu viteză.
VIDRA ( LUTRA LUTRA L)
Urmele sunt ușor de identificat, datorită faptului ca cele 5 degete ale fiecărui picior sunt unite printr-o membrană de înot. Picioarele dinainte au ghearele mai mari, iar membrana de înot pe o surafață mai mică, la cele dinapoi este invers. Aceasta este o adaptare la funcțiile pe care le îndeplinesc; picioarele dinainte servesc și la săpat nu numai la înot; cele dinapoi numai la înot. Pe zăpadă și pe sol moale se vede dâra lăsată de coadă, care nu este la mijloc (peste urmă), ci alături. Pe uscat vidra se mișcă anevoie. Nu merge la pas, ci sare. Cu toate acestea reușește să străbată distanțe mari când în căutare de ape cu mai mult pește, trece dintr-un bazin hidrologic într-altul.
Urmele. Labele anterioare și posterioare imprimate de către vidră pe suprafețe cu mâl, noroi, nisip sau zăpadă pot fi întâlnite pe malurile apelor. În funcție de dimensiunile urmelor se poate recunoaște vârsta și sexul individului, astfel: < 5.0 cm – pui/juvenil, 6.0–7.0 cm – femelă adultă, > 7.0 cm – mascul adult (Ottino and Giller, 2004). Urmele de vidră pot fi observate pe tot parcursul anului atât iarna când este prezent stratul de zăpadă cât și toamna, vara și primăvara pe malurile cu nisip, pietriș fin, mâl sau noroi ale râurilor.
ARICIUL ( ERICIUS )
ARICI este numele unui mamifer insectivor din familia erinaceidelor (în latină: Ericius).
Ariciul european (Erinaceus Europaeus) hibernează în timpul iernii, dar starea lor de somnolenţă nu este profundă, astfel încît se trezesc uneori şi ies din ascunzătoarea lor de frunze uscate pentru a căuta hrană. În iulie sau august, ariciul european naşte patru – opt pui.