ECOSISTEM DE BALTĂ
LOTCA
Lotca este o ambarcație rezistentă, maritimă sau fluvială, tradițional din lemn, mai recent din alte materiale, construită și folosită în mod specific la gurile Dunării și pe coasta de Apus Mării Negre. Tipul de construcție este atestat din antichitate (sub denumirea de horeia sau horia) dar cuvântul provine din limba rusă, adoptat probabil odată cu sălășuireaLipovenilor la gurile Dunării.
Pentru a putea practica pescuitul, dar și pentru a se deplasa, toți locuitorii satelor deltei foloseau clasica barcă de lemn. Atât românii cât și rușii lipoveni o numeau lotcă, din rusescul Lodka, care înseamnă barcă de pescuit.
Lotca a fost sute de ani principalul mijloc de locomoție și a devenit unul din simbolurilr Deltei. Forma ei alungităoferă o rezistență minimă la înaintare, mai ales în bălțile pline de iarbă și stufăriș. Foarte răspândite în părțile noastre, în trecut, aceste lotci erau confecționate de dulgheri specializați în prelucrarea lemnăriei navelor, numiți marangozi.
Lotcile sunt construite din lemn de stejar și brad, fiecare din acești arbori având calități specifice, care fac ca durata de viață a unei astfel de ambarcațiuni să depășească 30 de ani. Stejarul este un lemn de esență tare care se folosește la schelet, iar bradul este folosit la căptușală pentru că este rezistent la apă și putrezește mai greu. Lemnul folosit la bărci era lăsat 2-3 ani să se usuce lent, înainte să fie folosit la construcție. După construcția lotcii, golurile dintre stinghii se astupau cu câlți îmbibați în catran pentru ca apa să nu poată pătrunde. Regulat se făceau operațiuni pentru a mări durata de exploatare a lotcii.
Elementele principale de construcție a lotcii au denumiri specifice rămase în vocabularul popular. Mărimea unei lotci este dată de osatura ei, numită popular crivace, pe care se fixează scândurile de brad. Marginea bărcii este construită și ea din lemn de stejar și se numește uzna. Pe uzna se găsesc unul sau două rânduri de găuri, pe o parte și pe alta a bărcii, pe care se fixează strapazanele (niște cuie din lemn de care se leagă vâslele cu ajutorul unei curelușe din piele numită cujbe) în funcție de câți trăgători la rame erau. Pentru a nu se uza lemnul lotcii, lângă strapazan, acestea erau unse cu vasilină. Vâslele sau ramele erau numite și babaici, în limba ucrainiană, și erau confecționate din tei sau brad. Pe chila lotcii se punea o bandă din fier, pe toată lungimea ei, pentru a proteja lemnul de lovirea bărcii de diferite obstacole.Pe fundul bărcii se puneau niște scânduri pentru a proteja barca să nu fie găurită din interior. În cazul în care, erau doi oameni în barcă, unul trăgea la rame și unul ținea cârma. Cârma este o vâslă tot din brad sau tei cu care se ținea direcția bărcii. La mijloc se mai afla o scândură pe care se stătea și se numea sidelca. La ape mici se mai folosea pentru deplasare și ghionderul,care era o prăjină lungă de câțiva mertice era folosită de pescari din picioare pentru a împinge și deplasa barca. Un alt obiect nelipsit din lotcile pescarilor era ispolul-scafă din lemn, cu margini ridicate pentru strâns apa din barcă. Vela era numită popular parus. Fiecare lotcă avea o sfoară pentru a se lega numită codula.
Dimensiunile sunt variabile, mergând în general de la 3 la 8 metri. Prova și pupa sunt ridicate și încurvate fie pentru a croi drum prin stufărișurile mai răzlețe, fie pentru a rezista taluzurilor mării.
Pescarii folosesc în continuare unelte și tehnici de pescuit tradiționale