Deschiderea expoziției se face cu prezentarea zimbrului (Bison bonasus –Linne,1758).

Zimbrul a dispărut din fauna țării noastre, după unii către sfârșitul secolului XVIII (Nedici,1940), iar după alții în primul sfert al secolului XIX (Filipascu, 1967).
Începând din toamna anului 1958, zimbrul există din nou în România. Au fost aduse din Polonia două exemplare: un mascul și o femelă într-un parc de vânătoare de lângă orașul Hațeg, jud. Hunedoara. În anul 1963 a fost adusă o altă pereche de zimbrii tot din Polonia.
În prezent există trei rezervații de zimbrii aparținând R.N.P.- Romsilva: Vânători- Neamț, Hațeg- Slivuț, Neagra – Bucșani. De asemenea se găsesc și în Gradina Zoologică Târgoviște și Gradina Zoologică București.
Zimbrul are un rol faunistic, el nu constituie obiect de vânătoare. Astăzi, zimbrul European a păstrat foarte puțin din caracteristicile zimbrului caucazian, iar înfățișarea sa nu diferă de cea a zimbrului de șes. La taur, lungimea trunchiului și capul este în medie de 270 cm, coada circa 80 cm, înălțimea la greabăn 180-195 cm. Greutatea este de 800-900 kg pentru mascul, iar la femela de 320-640 kg, iar partea din față a corpului mai puțin bine facută. Corpul zimbrului este acoperit cu păr gri-maro, iar desimea părului este mai mare iarna. Coarnele sunt prezente la ambele sexe; cele ale mascului ating lungimea de 45 cm, iar în secțiune transversală sunt rotunde.
Biotopul îl constituie pădurile de foioase de mare întindere liniștite.
Hrana se constituie din plante ierbacee, frunze de arbore și arbuști, lujeri; uneori roade coaja arborilor,iar apa este esențială.
Zimbrul este un animal sociabil și trăiește în cirezi. Longevitatea zimbrului este de 25-30 de ani. Chiar dacă sunt asemănători ca aspect, zimbrii nu sunt acceași specie cu bourii, simbolul Moldovei fiind bourul și nu zimbrul. Zimbrul fiind simbolul național al Belarusului.